h1

Scrisoare către tine

Ianuarie 3, 2010

Dragă om,

Sperăm că citind toate astea îţi va veni mintea la cap şi îţi vei aminti de unde ai pornit.

Nu avem nimic cu tine. Ne deranjează că ai un comportament nepotrivit pentru nişte oameni care totuşi ţi-au fost alături atunci când nimeni nu mai era, atunci când credeai că se prăvăleşte lumea peste tine. Ne deranjează că niciodată nu-ţi găsesti timp pentru noi, cei care te-am susţinut la greu (unii mai mult, alţii mai puţin). Nu avem pretenţia să ni te dedici trup şi suflet că nu suntem chiar atât de importanţi.

Ce vrem noi de la tine? Vrem să priveşti în urmă bine şi să analizezi situaţia. Merităm asta noi? Vrem să nu mai minţi, să fii sincer cu noi. E greu ce îţi cerem? Vrem să te comporţi ca un om simţit, nimic mai mult. Nu credem că ţi-am vrut vreodată răul aşa că… mai gândeşte-te. A! Şi nu mai fă promisiuni pe care nici tu nu le crezi.

Deşi nu te cunosc de mult timp am observat că atunci când aşa zişii tăi „prieteni” te ignorau, noi eram buni. Apoi nu mai dădeai niciun semn. Noi trebuia să te căutăm. Te-ai realizat şi tu..
Eşti „bulangiu” cu cine nu trebuie, copile.

În ultimii doi ani, ţi-am fost cel mai bun prieten, cel puţin aşa vreau să cred. Ţi-am ascultat ofurile, mi le-ai ascultat şi tu mie. Ne-am sprijinit la greu. Dar de ceva vreme ai uitat câte am făcut eu pentru tine. Poate sunt un pic îngâmfat acum, că îţi reproşez acest lucru, dar cred că aş merita ceva mai mult… Ţi-am dat unele sfaturi, care cred că te puteau ajuta. Dar le-ai interpretat greşit. Nu împotriva mea trebuiau folosite. Nu uita de unde ai plecat, te rog!

Eşti cam nesimţit băiete! Nu te mai purta ca un copil răzgâiat pentru că nu vei ajunge nicăieri!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: