h1

Nu-mi miroase a bine…

Ianuarie 4, 2010

Mda. Ceva nu e în regulă cu mine. Vă întrebaţi ce anume nu e în regulă, nu-i aşa? Ei bine. Nu prea ştiu. Tot ce ştiu e că mi-e frică. Mi-e frică rău. Mi-e frică de dezamăgire. De când mă ştiu am fost dezamăgită de mine, de cei din jur. Şi nu mai vreau. M-am săturat.

Da, e an nou. Îl începusem bine până când am realizat că nu mai e nicio joacă. Viitorul meu depinde de forţele mele. Şi astfel torturată de gând mi-au fugit puterea şi planurile în locul cărora s-a instalat confortabil o frică gigantică. Şi parcă nu mai pot scăpa de ea. Mereu mi-a fost frică de eşec, de asta am preferat şi să nu mă apuc de unele lucruri care chiar îmi plăceau atunci. Problema mea cred că eu că este lipsa de susţinători. Da, eu se pare că am nevoie de cineva care să-mi spună „Va fi bine! Stai liniştită”. Eu n-am avut parte de astfel de lucruri. Din contră, s-a tras de mine. Mă simţeam ca şi cum trebuie să fac acel lucru pentru ca să nu dezamăgesc şi aşa am renunţat încet încet la fiecare lucru care îmi plăcea. Şi mă cam doare privind în urmă. Un exemplu concret dar şi cam stupid ar fi renumita şcoală de şoferi. Am zis jumătate de an ca mă apuc să o fac. Şi de atunci au început. Şi eu m-am lăsat. Da, ştiu că nu a fost cel mai bun lucru. Trebuia să le spun să tacă, trebuia să le demonstrez că iese cum pot eu. Dar nu… Eu m-am lăsat. Mare greşeală! De asta ziceam că aş vrea să fiu mai curajoasă. Aş vrea să le spun oamenilor printr-o simplă replică să mă lase. Atunci când eu voi cere ajutorul, opinii, idei, sfaturi atunci să-mi spună nu să încerce să mă facă marioneta lor ( lucru care pe jumătate s-a cam întâmplat). Asta vreau să schimb.

Aşa că, cunoscuţi, necunoscuţi nu mai daţi sfaturi, idei, opinii atunci când nimeni nu vi le cere. Voi pierdeţi. Lumea o să vă ocolească. Iar în ceea ce mă priveşte, voi fi bine. Am un plan. Vreau multe anul acesta de la mine. Poate prea multe, dar aşa am fost mereu. Am vrut să fac multe, să pot multe, acum sper să iasă măcar bine. Dar mai întâi să scap de frică.

Cam atât. Aveţi încredere în voi şi duceţi-vă planurile la bun sfârşit indiferent de ce zic cei din jur ( excluzând situaţiile critice ).  O noapte bună!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: