h1

I failed…

Ianuarie 9, 2010

Da, am eşuat. Am picat într-un mod dureros. Insuportabil de dureros. Cu ce am eşuat? Cu mine. Cu toate planurile pe care le aveam, pe care aveam de gând să le duc la bun sfârşit. Mi-am demonstrat singură că nu mai trebuie să mai visez ca un copil de 5 ani. Da, nu sunt în stare de nimic. Nu am lăsat nimic în urmă. Nu ştiu să fac nimic. Mi-am propus chestii pe care nici nu ar trebui să le visez. Da, ştiu că nu ar trebui să mă descurajez aşa, dar nici jumătăţile de măsură nu-mi plac. Adică pentru mine e totul sau nimic. Aşa că s-au dus toate planurile, toate ideile, voi merge şi eu pe principiul „ce-o fi o fi”.

Dacă e ceva ce m-au distrus acelea sunt visele. Ele sunt cele mai dăunătoare. Ele te seacă de putere. Te fac să te înalţi cât poţi tu de sus şi imediat ce eşti acolo sus te coboară fără pic de milă. Aşa este… pentru mine. Poate nu m-am născut să fac ceva. Ceva ce-mi place. Poate voi ajunge să fac ceva doar pentru că trebuie să fac ceva. Sau poate voi ajunge să nu fac nimic. Sau poate nu voi mai ajunge. Am toate şansele. Da, ştiu că sunt pesimistă. Asta e „calitatea” mea numărul 1. Nu cred că se va schimba prea curând. Mereu când mi se întâmplă ceva mai drăguţ ştiu că urmează ceva rău pentru ca balanţa trebuie să încline mereu spre rău. Da, sunt dezamăgită. Dar sunt obişnuită cu senzaţia. În primele zile doare mai tare, dar apoi te obişnuieşti cu ea şi nu mai doare atât de tare. Şi da, ştiu că nu ar trebui să renunţ aşa de uşor, dar mă cunosc destul de bine încât să ştiu ce pot şi cum pot. Aşa că, m-am lăsat mâna mea. Aveam de ales între acum sau mai târziu. Am ales acum. Nu avea rost. Mai rău îmi faceam. Mai mult sufeream. Mai greu trecea. Aşa… sunt mai împăcată cu mine. Ştiu că nu trebuie să mai fac ceva, trebuie doar să aştept. Să aştept să treacă timpul. Căci, timpul le rezolvă pe toate, mai mult sau mai puţin.

Aş fi vrut să vă dau o lecţie de bine. O lecţie care să vă ajute. Dar nu am putut. Nu vă pot spune nici să nu mai visaţi, nici să visaţi. Mie nu mi-a făcut bine niciodată să visez, dar obişnuiam să-mi las gândurile să zboare. Voi încerca să renunţ la obiceiul acesta şi asta cât se poate de repede. Cam atât pentru azi. Noapte bună.

Anunțuri

5 comentarii

  1. De unde atat pesimism?! Revino-ti, fato!
    Nu o ascultati. Asta nu e Alina pe care o cunosc. Va zic sigur. N-o ascultati.
    Bai fata, revino-ti!!!


    • Cred ca stiu mai bine. Si din ce sa`mi revin? Din realitate? Imi pare rau dar, nu mai plec in lumea viselor…


  2. pff..nu ai lasat nimic in urma ? dar mai ai timp bai. tu in 18 ani ce ai fi vrut sa lasi in urma ? si nu e totul sau nimic. ptr ca treptat ajungi sa ai totul nu poti avea deodata totul. mai intai ai mai putin si apoi din ce in ce mai mult..poate chiar si poate mai putin, apoi iar mai mult..dar nu trebuie sa te descurajezi.
    cum a zis si mimi revino-ti.:)


    • Nu e asa de usor…


    • Multumesc de sustinere !



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: