h1

4 in the morning

Februarie 4, 2010

E 4 dimineaţa. Nu dorm. Iar! M-am săturat să nu dorm noaptea. De fapt, nici ziua nu dorm. Mi-e somn, dar nu pot dormi. Problema e, cred eu, boala asta cu care m-au diagnosticat acum vreo 6 luni. Se pare că sufăr de anxietate şi de încă alte 2 boli a căror nume nu mi-l aduc aminte acum.

Pentru cei care nu ştiu, anxietatea nu e boala aia care ai probleme cu alimentaţia (aceea se numeşte anorexie). Anxietatea e  cea cu stările de panică, nelinişte, palpitaţii. Da, mi-au dat pastile, dar nu vreau să le iau. Adică le-am luat la început, dar nu vreau să devin dependentă de pastile. Sunt de părere că mă pot autocontrola. Ei bine, uneori pot, alteori nu. Plus că mi-e teamă că dacă iau de pe acum pastile peste 10 ani ce voi mai face? Problema mea, de fapt, e că gândesc prea mult. Şi asta mă face să-mi vină tot felul de gânduri care îmi instalează frică. Ştiu că e o prostie. Dar asta e. Oricum nu m-am privit niciodată ca pe o persoană bolnavă. Unii mi-au spus că tocmai asta e problema mea: ţin prea multe lucruri în mintea, în sufletul meu. Asta nu e bine. Că de fapt ar trebui să spun toate lucrurile care-mi trec prin cap (alea mai importante ca să nu înnebunesc persoana). Dar să fim serioşi, cine ar vrea să audă gândurile, temerile unei tinere ? Nu ar suporta nimeni. Eu nu le pot suporta şi sunt ale mele. Altcineva clar că nu ar putea.

Acum nu ştiu ce voi face. Nu am cu cine să vorbesc la ora aceasta. Oamenii normali dorm acum. Am încercat să mă uit la film, să citesc, nu a mers. Trebuia neapărat să fac ceva. Şi nu mi-a venit nimic în cap decât să scriu. Şi am scris. Deşi nu sunt prea convinsă că e bine ce am făcut. Poate vă sperie lucrul acesta. Poate o să mă vedeţi ca pe o ciudată şi nu, nu vreau asta. Nu caut nici milă. Am vrut doar să vă împărtăşesc povestea în cazul în care mai există cineva ca mine. Mă gândesc că starea de azi e cauzată de examenul ce urmează să-l dau peste 10 zile. Sunt foarte calmă. Nu arăt nicio formă de stres. Dar totuşi e chestia aia că toţi cunoscuţi ştiu că tu dai Bacul, că cei apropiaţi au aşteptări de la tine, că eu am aşteptări de la mine şi chestia asta mă face să mă panichez. Nu aş vrea să mai trec printr-o dezamăgire. Nu cred că aş suporta.

Nesiguranţa, neîncrederea şi dezamăgirea m-au adus în starea aceasta. Cum am mai spus de câteva ori, nu sunt sigură de mine şi nici oamenii din jur nu mă fac să fiu. Şi eu am nevoie de încurajare pentru lucrurile de care sunt în stare. Pentru că mă cunosc şi îmi poate pielea multe, dar neîncrederea şi lenea mă fac să-mi pierd orice speranţă.

E târziu. Cred că voi încheia deşi cred că aş mai putea scrie multe. Dar deja am deviat de la subiect şi sunt şi obosită şi nu vreau să greşesc. Voi încerca să adorm. Sper să reuşesc!

Anunțuri

2 comentarii

  1. Eu zic sa iei pastilele poate asa n-o sa-ti mai fie rau mai tarziu.
    Ai grija!


    • Nu prea cred ca ma vor ajuta. La inceput ma simteam bine, dar apoi devenisem dependenta de ele si nu vreau asta pentru mine. Nu vreau sa iau pastile ca sa fiu bine. Am zis ca ma pot autocontrola. Trebuie!



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: