h1

Urăsc să am dreptate…

Februarie 8, 2010

Nu-mi place să am dreptate. Sună stupid. Mai ales că sunt tare încăpăţânată şi nu mă las uşor. Dar sunt şi tare pesimistă. Şi în ultima vreme mi se adeveresc vorbele. Îmi pare rău că nu pot spune ceva de bine şi să se îndeplinească pentru mine. Că pentru alţii în general văd o situaţie mai colorată decât a mea. Dar când vine vorba de mine e totul cam gri… Nu ştiu de ce gândesc aşa. Poate pentru că m-am săturat să mă mint că poate fi şi bine. Nu e adevărat. Nu am fost niciodată bine în adevăratul sens al cuvântului. Mereu trebuia să fie câte ceva.

Trebuie să încetez cu pesimismul, dar cum? E cam greu după atât de mult timp. E acolo. Prezent în fiecare gând şi vorbă. Trist, dar ce să fac?

Anunțuri

4 comentarii

  1. Ciudat, nu îţi place să ai dreptate şi totuşi nu te laşi usor.


    • Nu mă las uşor când vine vorba de alte chestii. De pesimism aş vrea să mă las, cred. Aşa nu am de ce să fiu dezamăgită măcar când gândesc astfel, doar să fie mai rău decât îmi imaginam. Aşa că, până la urmă vreau doar să reduc din pesimism nu să-l alung de tot.


  2. da,si eu urasc sa am dreptate.de cele mai multe ori am avut dreptate,dar cand a fost vorba de ceva rau,si asta numai in cazul mu,ca la altii dar de bine


    • tocmai de asta urasc si eu. pentru ca eu sunt tare pesimista. nu m`ar deranja sa am dreptate daca as sti ca e ceva de bine, dar asa… asta e. poate se va schimba chestia asta intr`o zi



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: