h1

Acceptance.

Aprilie 10, 2010

Am cam dispărut în ultima vreme. Nu am scuze, dar nu am prea avut idei. Adică probabil am avut, dar cum am mai zis, nu mi se păreau suficiente.

Ce am mai făcut? Păi, am crescut! Da, sună stupid. Dar asta am făcut. De fapt, am acceptat ceea ce am ajuns să fiu şi ceea ce va trebui să fiu. Mda, acum chiar v-am băgat în ceaţă. Să vă povestesc…

Am avut cred că cele mai limpezi 10 zile din viaţa mea. Probabil, de asta mi-au părut şi groaznice în mare parte. Mi-am răscolit prin suflet şi toate greşelile şi bucuriile m-au făcut să mă simt rău. Da, chiar şi bucuriile m-au făcut să mă simt rău. De ce? Pentru că nu prea am avut lucruri bune în viaţa mea, iar de acele puţine care au fost nu am ştiut să mă bucur aşa cum trebuia. Şi uite aşa am pierdut chiar şi puţinul pe care l-am avut. Asta m-a descurajat pe moment, m-a făcut să mă simt tare rău. Şi în afară de toate lucrurile acestea au mai fost şi altele, destul de delicate. Fizic, am fost mai bine ca oricând, dar moral, sufleteşte, am fost la pământ. Sunt nişte persoane care nu prea îmi vor binele. Adică, se bagă în viaţa mea mai mult decât trebuie. Şi asta mă face să disper şi să reacţionez în nişte moduri în care nu am făcut-o niciodată.

De ce am zis că am crescut? Pentru simplul fapt, că mi-am dat seama de cât de mult m-am schimbat şi prin câte am putut să trec. Şi cred că trec prin nişte situaţii care mă fac, în sfârşit, să mă simt mare. Şi am decis, ca măcar pentru puţin timp, până se liniştesc apele, să ascund copilul din mine. Îmi place să-l port cu mine, dar acum simt că partea aceasta m-ar face să fiu mai fragilă decât sunt şi nu e momentul.

Am acceptat în sfârşit că sunt adult şi că aşa voi fi de acum înainte, că trebuie să lupt cu toate forţele pentru ceea ce îmi doresc şi nu în ultimul rând m-am acceptat pe mine. E prima dată după mult timp când sunt mulţumită de mine. Poate aş putea fi şi mai mulţumită, dar încet încet… Poate aş vrea ca şi alţii să fie mulţumiţi, dar sper că voi reuşi cât de curând şi acest lucru. Nu e greu. Am mai reuşit cândva.

Nu ştiu dacă voi câştiga tot ce îmi doresc, dar nu vreau să pierd fără să lupt cum pot eu mai bine.

Anunțuri

2 comentarii

  1. Viata e o lupta continua, si merita sa castigi fiecare bataile pe care ti-o scoate in cale. Ai incredere in tine mereu, si nu lasa pe nimeni sa-ti stearga zambetul frumos de pe chipul cel duios! >:D<


  2. ai primit ceva de la mine, verifica aici http://son1ofthe3earth.wordpress.com/2010/04/11/a-life-as-a-lie/



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: