Archive for the ‘De suflet’ Category

h1

Deznodământ.

Februarie 10, 2011

A rămas neclintită cu privirea spre uşă. Nu şi-ar fi imaginat că el poate fi atât de laş. Credea că se va bucura într-o oarecare formă, se va lăsa alinat, vor face dragoste plângând… Nu se aştepta să fie chiar atât de laş. Încă mai spera totuşi ca el să realizeze că a greşit şi să vină înapoi. Dar mai putea ea să-l accepte după ce a fugit mai devreme?

Se ura pentru că i-a spus. După atât timp în care a ţinut secret totul, de ce i-a zis? Putea să tacă în continuare, putea să încerce să-l facă să se îndrăgostească de ea. Deşi nu reuşise niciodată să fie privită ca mai mult decât o prietenă… Nu voia decât ca el să se simtă iubit şi apreciat. Putea face asta şi fără să-i spună, dar voia să-i deschidă ochii, să-l facă să vadă ce e evident. Asta e… Amândoi au pierdut câte ceva, poate el chiar mai mult decât ea. Dar nimic nu mai era de făcut. Decizia a fost luată.

L-a aşteptat o zi, două, o săptămână, el nu a mai revenit. Atunci ea a decis să-şi facă bagajele şi să plece departe. Undeva unde nu se mai putea întâlni cu el, undeva unde va fi bine şi pentru ea…

El a rătăcit zile întregi pe stradă, prin baruri… Nu reuşea să depăşească momentul. Cum să-l iubească ea? De ce? Nu-i trecuse prin cap niciodată aşa ceva, erau complet diferiţi. Ea era mai puternică decât el, independentă şi curajoasă, era cea care-l scotea din necazuri pe el mereu. Ţinea enorm la ea dar simţea că ea merită mai mult şi de aceea a plecat. Chiar dacă ar fi vrut tare mult să se arunce în braţele ei, să-i simtă căldura…

h1

Secret.

Februarie 9, 2011

El era trist şi abătut. Stătea pe bancă în parc singur privind în gol. Ea-l căuta disperată pe străzi. Nu dădea de el nicicum. De ieri dimineaţă îl tot caută. A încercat la toate spitalele, la poliţie, nici urmă de el. A mers, de asemenea şi prin baruri, dar sunt prea multe şi nu a reuşit să dea de el. I se putea citi disperarea în ochi. Read the rest of this entry ?

h1

Veşti bune.

Februarie 5, 2011

Am terminat prima mea sesiune. A fost greu, obositor, dar şi foarte amuzant. Am constatat că-mi place mai mult la facultate decât la liceu. E mult mai bine, mai multă libertate. Revenind la sesiune. Am terminat cu bine. Poate voiam mai mult, note mai mari, dar asta e. Nu prea a fost chef de învăţat, dar mai ales îmi era foarte greu să mă menţin concentrată. Dar e gata. S-a terminat. Şi e bine. Sper să rămân la buget.

O altă veste bună e că vine căldura. M-am uitat peste temperaturi şi văd că sunt numai cu plus zilele acestea. Abia aştept soarele cald şi luminos. De asemenea, am găsit un mod de a-mi canaliza furia şi anume, sportul. Da, eu care nu mă pricep deloc la sport am început să fac sport. Adică puţină mişcare nu omoară pe nimeni. Plus că mă simt din ce în ce mai bine de când am început să fac mişcare.

Am început să las prostiile şi copilăriile şi să mă ocup de lucrurile importante. Îmi doresc să mă înscriu la Crucea Roşie, sau la o fundaţie, să pot face voluntariat. Am vrut de mult, dar niciodată nu m-am interesat cu adevărat.

Cred că atât am avut de spus. Sper să revin de acum cu mai multe veşti bune. Noapte bună!

h1

E vina mea..

Februarie 3, 2011

Ştiu că nu-s perfectă. N-am crezut asta niciodată despre mine. Ştiu că obişnuiesc să mai dau cu băţu-n baltă. Ştiu şi că mă port uneori prea urât cu unele persoane fără ca ele să merite asta.

Dar în ultima vreme ceva s-a schimbat. Sunt prea nervoasă, prea agitată, prea încăpăţânată. Mă cert din prostii cu oameni, nu prea mai suport pe nimeni de cele mai multe ori… Pentru că m-am lăsat rănită de prea mulţi oameni dragi sau mai puţin dragi. Şi mi-am creat un zid. Un zid plin de superficialitate, indiferenţă. Şi totuşi, nu e un zid înalt, dar nimeni! nu s-a deranjat să vadă ce e după el. De ce? Pentru că nimănui nu-i pasă. Se mulţumesc cu o primă impresie nu prea clară. Cum se pot lăsa oamenii atât de păcăliţi? Chiar nu pot vedea mai departe de atât? Chiar nu merit un prieten? Sau măcar pe cineva care să-mi arate că şi lui îi pasă şi care poate vedea ce e ascuns în spatele zidului, multă suferinţă, dar şi mai multă dragoste şi căldură.

Îmi recunosc vina. Ştiu perfect unde am greşit şi încă încerc să repar tot răul făcut, dar nu prea merge pentru că nu e nimeni care să dorească să o cunoască pe adevărata eu.

Poate chiar merit asta şi e numai vina mea..

h1

Te provoc!

Ianuarie 23, 2011

Da, îndrăznesc să te provoc. Să văd de ce eşti în stare. Să văd dacă tu ai supravieţui ca mine. Pentru că mereu m-ai crezut slabă. Arată-mi tu ce poţi. Demonstrează-mi puterea ta!

Pun pariu că nu ai putea nicio zi şi vei arunca prosopul pentru că, tu!, tu nu eşti un luptător. Eşti doar un laş ce a dat de noroc. Dar s-a terminat! Am început să te văd cu alţi ochi. Şi e doar pierderea ta. Eu nu mai am ce să pierd… Acesta e avantajul de a nu avea nimic. Nu mai ai ce pierde. Dar tu, tu care ai avut totul de la mine? Totul!

Ştii, nimic nu e gratis în viaţa asta. Totul se plăteşte. Eu am plătit destul. E rândul tău. Nu, nu te ameninţ. Din nou, mă port frumos şi vreau doar să fii prudent. Nu aş vrea să păţeşti nimic…

Ţine minte: suntem în echipe diferite. Mult noroc !

h1

Disappointed.

Ianuarie 21, 2011

M-ai dezamăgit! Mă aşteptam să faci ceva.. oarecum. Nu mă aşteptam să fii atât de nesigur. Ştii bine că pe tine te vreau.

Eu zic că am facut destul. Dacă mai e ceva ce trebuie făcut, zi-mi tu, pentru că eu nu mai ştiu şi încep să obosesc. Nu mă mai pot împotrivi. Şi voi începe să mă depărtez… Aşa cum n-am mai făcut-o, chiar dacă o să mă doară tare. Asta e. Se pare nu mai am răbdare. Şi nimic nu durează la infinit. Şi doar ştii că nu-s deloc răbdătoare, dar tu poate crezi că mă joc. Află că nu!

Nu vrei.. bine, dar ai curaj şi spune-mi-o. Nu te mai juca. Oricum m-ai dezamăgit. Mă aşteptam la mai mult.. Poate nu eşti atât de perfect, precum credeam. Poate încă nu poţi vedea ce văd şi eu. Poate nu ne este scris să fim împreună, fericiţi.. Sau poate îţi place să te joci. Îmi plăcea şi mie cândva, dar vreau mai mult!

Încă mai ai timp să mă întorci din drum..

h1

Un semn.

Ianuarie 20, 2011

Atât îmi doresc. Un mic semn. Să-mi dau seama că şi tu vezi ce văd şi eu. Un mic, mic semn, că nu eşti indiferent. Un mic semn, că nu greşesc. Un mic semn… atât îţi cer, oricând, zi, noapte.. dar repede, pentru că încă mai pot. Apoi, puterea mi se va scurge puţin câte puţin şi am nevoie de ea, ca să lupt pentru tine.

Dă-mi un semn.. şi voi fi a ta.