Posts Tagged ‘Prietenie’

h1

Deznodământ.

Februarie 10, 2011

A rămas neclintită cu privirea spre uşă. Nu şi-ar fi imaginat că el poate fi atât de laş. Credea că se va bucura într-o oarecare formă, se va lăsa alinat, vor face dragoste plângând… Nu se aştepta să fie chiar atât de laş. Încă mai spera totuşi ca el să realizeze că a greşit şi să vină înapoi. Dar mai putea ea să-l accepte după ce a fugit mai devreme?

Se ura pentru că i-a spus. După atât timp în care a ţinut secret totul, de ce i-a zis? Putea să tacă în continuare, putea să încerce să-l facă să se îndrăgostească de ea. Deşi nu reuşise niciodată să fie privită ca mai mult decât o prietenă… Nu voia decât ca el să se simtă iubit şi apreciat. Putea face asta şi fără să-i spună, dar voia să-i deschidă ochii, să-l facă să vadă ce e evident. Asta e… Amândoi au pierdut câte ceva, poate el chiar mai mult decât ea. Dar nimic nu mai era de făcut. Decizia a fost luată.

L-a aşteptat o zi, două, o săptămână, el nu a mai revenit. Atunci ea a decis să-şi facă bagajele şi să plece departe. Undeva unde nu se mai putea întâlni cu el, undeva unde va fi bine şi pentru ea…

El a rătăcit zile întregi pe stradă, prin baruri… Nu reuşea să depăşească momentul. Cum să-l iubească ea? De ce? Nu-i trecuse prin cap niciodată aşa ceva, erau complet diferiţi. Ea era mai puternică decât el, independentă şi curajoasă, era cea care-l scotea din necazuri pe el mereu. Ţinea enorm la ea dar simţea că ea merită mai mult şi de aceea a plecat. Chiar dacă ar fi vrut tare mult să se arunce în braţele ei, să-i simtă căldura…

h1

Secret.

Februarie 9, 2011

El era trist şi abătut. Stătea pe bancă în parc singur privind în gol. Ea-l căuta disperată pe străzi. Nu dădea de el nicicum. De ieri dimineaţă îl tot caută. A încercat la toate spitalele, la poliţie, nici urmă de el. A mers, de asemenea şi prin baruri, dar sunt prea multe şi nu a reuşit să dea de el. I se putea citi disperarea în ochi. Read the rest of this entry ?

h1

E vina mea..

Februarie 3, 2011

Ştiu că nu-s perfectă. N-am crezut asta niciodată despre mine. Ştiu că obişnuiesc să mai dau cu băţu-n baltă. Ştiu şi că mă port uneori prea urât cu unele persoane fără ca ele să merite asta.

Dar în ultima vreme ceva s-a schimbat. Sunt prea nervoasă, prea agitată, prea încăpăţânată. Mă cert din prostii cu oameni, nu prea mai suport pe nimeni de cele mai multe ori… Pentru că m-am lăsat rănită de prea mulţi oameni dragi sau mai puţin dragi. Şi mi-am creat un zid. Un zid plin de superficialitate, indiferenţă. Şi totuşi, nu e un zid înalt, dar nimeni! nu s-a deranjat să vadă ce e după el. De ce? Pentru că nimănui nu-i pasă. Se mulţumesc cu o primă impresie nu prea clară. Cum se pot lăsa oamenii atât de păcăliţi? Chiar nu pot vedea mai departe de atât? Chiar nu merit un prieten? Sau măcar pe cineva care să-mi arate că şi lui îi pasă şi care poate vedea ce e ascuns în spatele zidului, multă suferinţă, dar şi mai multă dragoste şi căldură.

Îmi recunosc vina. Ştiu perfect unde am greşit şi încă încerc să repar tot răul făcut, dar nu prea merge pentru că nu e nimeni care să dorească să o cunoască pe adevărata eu.

Poate chiar merit asta şi e numai vina mea..

h1

New story.

Noiembrie 2, 2010

Marţi dimineaţa, ora 08:05. O tânără roşcată atrăgea atenţia tuturor prin graba ei. Avea examen. Întârziase.  Urca treptele facultăţii în grabă şi în acelaşi timp încerca să se uite în agenda mică şi mov în ce sală trebuia să ajungă.

Din neatenţie şi grabă s-a ciocnit cu cineva. Read the rest of this entry ?

h1

Noutăţi

Octombrie 17, 2010

A trecut una dintre cele mai ciudate şi urâte săptămâni din viaţa mea. De fapt nu a fost chiar atât de urâtă. Adică am făcut lucruri de care poate pe moment nu am fost mândră şi pe care le-am regretat, până azi, când mi-am dat seama că deşi am fost egoistă, mi-am făcut mie un bine.

M-am făcut rea. M-am închis în mine. M-am schimbat şi nu ştiu dacă într-un mod bun. Am decis să iau o pauză, să nu-mi mai fac planuri, să las lucrurile să vină de la sine, să trăiesc clipa. Şi bineînţeles, am început să vreau multe de la mine, dar întâi să mă refac. Am idei. Muuulte idei. Mă tot gândesc la viitorul meu şi vreau să-l fac aşa cum mi-am propus. Nu o să vă zic nimic momentan, aştept să fie sigur.

În rest, ce să mai zic? Păi, mi-am făcut prieteni. Mulţi. Şi nu mă aşteptam. Dar s-a putut. E grozav să ştii că ai la cine să apelezi în caz de ceva şi că, mai ales, vei primi ajutor necondiţionat. Mai ales că nu am o stare prea bună, dar încerc şi eu, încearcă şi ei… Şi asta contează enorm pentru mine. Pentru că nu mai sunt singură. Nu voi mai fi singură.

Cam atât de la mine. Voi cu ce vă lăudaţi ?

h1

No name.

Septembrie 20, 2010

Da, te iubesc. Te iubesc mai mult decât crezi. Şi da, mă doare că nu-mi poţi împărtăşi sentimentele. Dar ştii ce mă doare şi mai tare? Că mi-am pierdut prietenul. Prietenul lângă care am crescut…

Da, mi-e dor să mă strângi în braţe, să mă săruţi, dar mi-e şi mai dor să stăm, să vorbim, să ne tachinăm (adică tu să mă tachinezi), să ne furăm vorbele şi gândurile unul altuia.  Pentru că noi înainte de toate am fost prieteni.

Nici nu ştiu de ce nu mai vorbim. Pentru că nu mai vorbim de mult. De înainte de a face eu tâmpenia aia.

M-am resemnat de mult, ştiam că nu vom mai fi niciodată iubiţi, dar nu m-am gândit niciodată că prietenia noastră se va sfârşi… Pe mine mă doare. Mă doare rău. Nu voiam să te pierd. Nu mi-am dorit niciodată asta. Şi totuşi ţi-am mai zis că mi-e frică şi că te voi pierde şi tu m-ai contrazis. Uite că din nou am avut dreptate. Sau eu doar interpretez totul greşit şi e doar o fază?

Mai eşti prietenul meu? Iar dacă nu, o să mai fii vreodată?

Lasă-mă să cred că încă eşti şi vei mai fi, pentru totdeauna, prietenul meu.

h1

Cause that’s what friends are for…

Iunie 24, 2010

And I never thought I’d feel this way
And as far as I’m concerned
I’m glad I got the chance to say
That I do believe I love you
Read the rest of this entry ?