Posts Tagged ‘Tristeţe’

h1

Deznodământ.

Februarie 10, 2011

A rămas neclintită cu privirea spre uşă. Nu şi-ar fi imaginat că el poate fi atât de laş. Credea că se va bucura într-o oarecare formă, se va lăsa alinat, vor face dragoste plângând… Nu se aştepta să fie chiar atât de laş. Încă mai spera totuşi ca el să realizeze că a greşit şi să vină înapoi. Dar mai putea ea să-l accepte după ce a fugit mai devreme?

Se ura pentru că i-a spus. După atât timp în care a ţinut secret totul, de ce i-a zis? Putea să tacă în continuare, putea să încerce să-l facă să se îndrăgostească de ea. Deşi nu reuşise niciodată să fie privită ca mai mult decât o prietenă… Nu voia decât ca el să se simtă iubit şi apreciat. Putea face asta şi fără să-i spună, dar voia să-i deschidă ochii, să-l facă să vadă ce e evident. Asta e… Amândoi au pierdut câte ceva, poate el chiar mai mult decât ea. Dar nimic nu mai era de făcut. Decizia a fost luată.

L-a aşteptat o zi, două, o săptămână, el nu a mai revenit. Atunci ea a decis să-şi facă bagajele şi să plece departe. Undeva unde nu se mai putea întâlni cu el, undeva unde va fi bine şi pentru ea…

El a rătăcit zile întregi pe stradă, prin baruri… Nu reuşea să depăşească momentul. Cum să-l iubească ea? De ce? Nu-i trecuse prin cap niciodată aşa ceva, erau complet diferiţi. Ea era mai puternică decât el, independentă şi curajoasă, era cea care-l scotea din necazuri pe el mereu. Ţinea enorm la ea dar simţea că ea merită mai mult şi de aceea a plecat. Chiar dacă ar fi vrut tare mult să se arunce în braţele ei, să-i simtă căldura…

Anunțuri
h1

Secret.

Februarie 9, 2011

El era trist şi abătut. Stătea pe bancă în parc singur privind în gol. Ea-l căuta disperată pe străzi. Nu dădea de el nicicum. De ieri dimineaţă îl tot caută. A încercat la toate spitalele, la poliţie, nici urmă de el. A mers, de asemenea şi prin baruri, dar sunt prea multe şi nu a reuşit să dea de el. I se putea citi disperarea în ochi. Read the rest of this entry ?

h1

E vina mea..

Februarie 3, 2011

Ştiu că nu-s perfectă. N-am crezut asta niciodată despre mine. Ştiu că obişnuiesc să mai dau cu băţu-n baltă. Ştiu şi că mă port uneori prea urât cu unele persoane fără ca ele să merite asta.

Dar în ultima vreme ceva s-a schimbat. Sunt prea nervoasă, prea agitată, prea încăpăţânată. Mă cert din prostii cu oameni, nu prea mai suport pe nimeni de cele mai multe ori… Pentru că m-am lăsat rănită de prea mulţi oameni dragi sau mai puţin dragi. Şi mi-am creat un zid. Un zid plin de superficialitate, indiferenţă. Şi totuşi, nu e un zid înalt, dar nimeni! nu s-a deranjat să vadă ce e după el. De ce? Pentru că nimănui nu-i pasă. Se mulţumesc cu o primă impresie nu prea clară. Cum se pot lăsa oamenii atât de păcăliţi? Chiar nu pot vedea mai departe de atât? Chiar nu merit un prieten? Sau măcar pe cineva care să-mi arate că şi lui îi pasă şi care poate vedea ce e ascuns în spatele zidului, multă suferinţă, dar şi mai multă dragoste şi căldură.

Îmi recunosc vina. Ştiu perfect unde am greşit şi încă încerc să repar tot răul făcut, dar nu prea merge pentru că nu e nimeni care să dorească să o cunoască pe adevărata eu.

Poate chiar merit asta şi e numai vina mea..

h1

Te provoc!

Ianuarie 23, 2011

Da, îndrăznesc să te provoc. Să văd de ce eşti în stare. Să văd dacă tu ai supravieţui ca mine. Pentru că mereu m-ai crezut slabă. Arată-mi tu ce poţi. Demonstrează-mi puterea ta!

Pun pariu că nu ai putea nicio zi şi vei arunca prosopul pentru că, tu!, tu nu eşti un luptător. Eşti doar un laş ce a dat de noroc. Dar s-a terminat! Am început să te văd cu alţi ochi. Şi e doar pierderea ta. Eu nu mai am ce să pierd… Acesta e avantajul de a nu avea nimic. Nu mai ai ce pierde. Dar tu, tu care ai avut totul de la mine? Totul!

Ştii, nimic nu e gratis în viaţa asta. Totul se plăteşte. Eu am plătit destul. E rândul tău. Nu, nu te ameninţ. Din nou, mă port frumos şi vreau doar să fii prudent. Nu aş vrea să păţeşti nimic…

Ţine minte: suntem în echipe diferite. Mult noroc !

h1

Evil.

Ianuarie 13, 2011

Cum am mai spus şi de alte ori, sunt o persoană care crede în oameni şi care vede mereu ce e mai bun în ei. De asemenea, cred şi că un om poate deveni din ce în ce mai bun…

Dar se pare că sunt şi oameni care devin din ce în ce mai răi.. Şi care împrăştie răutate oricui, oricând. Şi care vor să-i facă şi pe alţii la fel nefericiţi ca şi ei. Unii sunt puternici, dar cei mai mulţi pică în capcană..

De ce ne e atât de uşor să facem rău? De ce e atât de greu să spunem cuvinte ca: te rog, mulţumesc, arăţi bine, iartă-mă, te iubesc, mi-e dor de tine… ? Iar când e să certăm pe cineva suntem foarte plini de noi şi foarte critici. Şi ne e atât de uşor să jignim… E trist. Suntem din ce în ce mai răi…

h1

E greu.

Ianuarie 11, 2011

Am realizat astăzi cât de grele sunt anumite lucruri. Şi oricât ai vrea să le învingi, nu poţi. Ai nevoie de ajutor, dar cine să ţi-l ofere în această lume unde fiecare se gândeşte la propriul bine ?!

Sunt suparată. Foarte supărată ! Pe oameni… Oameni care nu ştiu decât să ia. Cred că li se cuvine totul. Mă doare când sunt folosită de nişte oameni care nici măcar nu recunosc asta, ba mai mult, îţi reproşează că nu ai fost lângă ei, când tu ai încercat să le faci cât mai mult pe plac şi să-i susţii.

Mă simt foarte singură şi neînţeleasă. N-am descoperit până acum oameni care să-mi semene măcar puţin şi să înţeleagă ce simt… Nimănui nu-i pasă. Şi e enervant.

Aş vrea să mă pot resemna, dar n-am făcut asta niciodată, pentru că nu cred în imposibilităţi. Am fost şi sunt o visătoare ! Indiferent de cât de slabă şi aiurită par. Dar aşa pot vedea numai binele şi pot trece şi ierta mai uşor anumite lucruri, chiar dacă mi-e teamă că într-o zi inima mea nu va mai rezista presiunilor şi va ceda.

Vorbeam azi cu un copil şi l-am întrebat ce vrea să se facă când ajunge mare. Şi atunci mi-am dat seama ce aş vrea să fiu. O să sune copilăresc, poate chiar prostesc, dar mi-ar plăcea să pot să am o putere de a-i face pe toţi cei dragi mie şi nu numai, fericiţi. Pentru că ferirea lor m-ar face şi pe mine fericită şi împlinită.

Dar acesta e doar un vis frumos şi perfect.

Noapte bună…

h1

Acel ceva…

Ianuarie 8, 2011

Îmi simt sufletul gol dar şi împovărat în acelaşi timp. Îmi lipseşte acel ceva… Acel ceva ce era prezent mereu cândva. Îmi simt inima goală. Iar iarna aceasta nu face decât să-mi înteţească durerea.

A plecat de mult. Şi nu s-a mai întors, uneori cred că nici nu va mai veni. Poate nu merit. Poate chiar nu există, cum spun alţii. Dar eu sunt o visătoare şi vreau să cred că există până-n ultimul ceas.

Credeam că-mi va fi bine fără. Evident, îmi lipseşte mai mult ca oricând.. Sunt gata să mă dau cu totul numai să primesc puţină. Nu ştiu dacă merită, dar vreau să simt din nou. Mă voi bucura de fiecare secundă. Promit…

Mai vii, iubire  ?