Posts Tagged ‘Zâmbet’

h1

Veşti bune.

Februarie 5, 2011

Am terminat prima mea sesiune. A fost greu, obositor, dar şi foarte amuzant. Am constatat că-mi place mai mult la facultate decât la liceu. E mult mai bine, mai multă libertate. Revenind la sesiune. Am terminat cu bine. Poate voiam mai mult, note mai mari, dar asta e. Nu prea a fost chef de învăţat, dar mai ales îmi era foarte greu să mă menţin concentrată. Dar e gata. S-a terminat. Şi e bine. Sper să rămân la buget.

O altă veste bună e că vine căldura. M-am uitat peste temperaturi şi văd că sunt numai cu plus zilele acestea. Abia aştept soarele cald şi luminos. De asemenea, am găsit un mod de a-mi canaliza furia şi anume, sportul. Da, eu care nu mă pricep deloc la sport am început să fac sport. Adică puţină mişcare nu omoară pe nimeni. Plus că mă simt din ce în ce mai bine de când am început să fac mişcare.

Am început să las prostiile şi copilăriile şi să mă ocup de lucrurile importante. Îmi doresc să mă înscriu la Crucea Roşie, sau la o fundaţie, să pot face voluntariat. Am vrut de mult, dar niciodată nu m-am interesat cu adevărat.

Cred că atât am avut de spus. Sper să revin de acum cu mai multe veşti bune. Noapte bună!

Anunțuri